Cum ajutam copii sa vorbeasca prin joc si creativitate?

Există multe motive pentru care terapia prin joc și terapia prin arte creative reprezintă practici recomandate în cazul copiilor care refuză...

Există multe motive pentru care terapia prin joc și terapia prin arte creative reprezintă practici recomandate în cazul copiilor care refuză să vorbească în terapie. Pe scurt, aceste abordări au anumite caracteristici unice, care nu doar susțin rezultatele psihosociale în terapie, ci și stimulează atât comunicarea nonverbală, cât și folosirea limbajului. Lista care urmează rezumă motivele principale pentru care aceste abordări sunt utile și eficiente în lucrul cu copiii care nu sunt capabili să-și comunice experiențele doar prin cuvinte.

Emanciparea

Atât terapia prin joc, cât și terapia prin arte creative intermediază, prin natura lor, experiențe care susțin emanciparea, recăpătarea controlului și eficiența personală. Ele stimulează o angajare activă în momentul prezent și sunt, în mod special, utile copiilor care au fost victime pasive ale unor circumstanțe toxice, precum abuzul, neglijarea sau violența interpersonală.

Exteriorizarea

Când copiii își exteriorizează gândurile, sentimentele și reprezentările mintale are loc un proces important pentru stăpânirea de sine. Ei își dezvăluie multi­plele fațete ale vieții lor interioare când organizează o piesă de teatru cu păpuși, când se joacă la cutia cu nisip, când desenează sau pictează o imagine, când creează o figurină de lut sau când pun în scenă un joc în căsuța pentru copii. Tot ce este exteriorizat devine mai ușor de gestionat decât ce rămâne interio­rizat. Perry (2015) precizează faptul că artele, jocurile și alte forme de exprimare nonverbală sunt folosite, fără excepție, în toate culturile din lume, iar acest lucru este semnificativ și le subliniază rolul de menținere a sănătății și a stării de bine. Există, de asemenea, dovezi că exprimarea nonverbală prin intermediu! abordăr ilor orientate spre acțiune și cu baze senzoriale, precum artele creative, pot stimula împărtășirea poveștilor personale, deoarece ajută probabil la reconectarea aspectelor explicite (poveste și limbaj) cu cele impli­cite (senzoriale) ale traumei (Malchiodi, 2013). .

Simbolul și metafora

Atât terapia prin joc, cât și terapia prin arte creative sunt, pentru copii, forme ale comunicării metaforice și simbolice. Deoarece prichindeii se străduiesc să-și găsească echilibrul prin joc și prin exprimarea creativă atunci când emoțiile sau experiențele trăite sunt copleșitoare, aceste activități asigură o comunicare sigură printr-un limbaj personal și adesea original, simbolic și metaforic. De exemplu, simbolismul poate fi deghizat în eforturile care-i permit copilului să se angajeze în siguranță și repetat în eforturi de a-și dezvolta capacitățile interioare, fără să se simtă copleșit sau blocat de anxietate. Pentru că micuții pot controla jocul și realizarea producțiilor artistice, ei stăpânesc ritmul și timpul necesare acestor activități. Copiii stabilesc, de asemenea, cât de mare este diferența dintre reprezentarea simbolică și experiențele efective. în plus, jocul posttraumatic (Gil, 2015b) și exprimarea artistică posttraumatică (Malchiodi, 2014) sunt indicatori ai încercărilor repetate de a gestiona un blocaj emoțional, izvorâte din dorința de a se vindeca și de a~și reveni după momente dificile, abilitate pe care o numim reziliență.

Miniaturizarea

Terapia prin joc și terapia prin arte creative au în comun faptul că oferă ocazii copiilor să-și înfrunte „marile probleme" copleșitoare într-o formă miniatu­rizată, pe care o pot controla. De exemplu, jocul cu păpuși, așezarea figurinelor în cutia cu nisip pentru a crea o poveste și desenarea de scene sau de oameni reprezintă modalități de a „micșora" problema la un nivel accesibil și gestio- nabil de către copii. Astfel, ei pot câștiga stăpânirea de sine de care au nevoie.

Joaca

Jocul și activitățile creative implică, în mod natural, relaxare și alungă anxie­tatea, permițându-Ie copiilor să se angajeze pe deplin în propria echilibrare prin comunicarea imaginativă și simbolică. Joaca, de pildă, „ne determină să uităm de timp, ne permite să trăim într-o «stare» separată de a tuturor celorlalți... care, totuși, continuă să fie un proces al ființării și este ceva ce facem din pură plăcere" (Brown, 2015, p. xi). Pe scurt, joaca și activitățile creative pot fi expresii ale bucuriei, ale posibilităților nelimitate și ale expri­mării ludice transformative.

Includerea

Așa cum a subliniat Terr (1983), atunci când se joacă, prichindeii tind să dea viață sau să pună în scenă experiențele lor traumatice. Modificăm afirmația, subliniind faptul că micuții se vor juca, vor desena, vor picta, vor cânta sau vor dansa exprimându-și experiențele cele mai dureroase, inclusiv traumele, sau se vor comporta în așa fel încât să scoată la iveală aceste evenimente. Includerea momentelor traumatice în forme simbolice ale comunicării are numeroase avantaje în comparație, de pildă, cu posibile manifestări sexuale sau agresive. Cu alte cuvinte, această includere a experiențelor neplăcute în joc sau în exprimări creative poate redirecționa energiile ce susțin, comportamente nedorite care pot pune copiii în situații de risc, când pot fi expuși unor suferințe suplimentare sau când există posibilitatea să fie pedepsiți.