Cât durează gestația la scroafe? Hrana scroafelor în timpul gestației

Gestația la scroafe durează 114 zile, cu variații între 112 și 116 zile. În practica curentă se știe că gestația la scroafă durează „trei lu...

Gestația la scroafe durează 114 zile, cu variații între 112 și 116 zile. În practica curentă se știe că gestația la scroafă durează „trei luni, trei săptămâni și trei zile“, ceea ce, de fapt, înseamnă exact 114 zile. 

În ceea ce privește dezvoltarea embrionului, este important de reținut că acesta, în primele 60 de zile de gestație, are o dezvoltare extrem de redusă, reprezentând de fapt numai 8% din volumul și greutatea pe care purcelul o va avea la naștere. Acesta este și motivul pentru care, rația de furaje care a fost administrată scroafelor în perioada de montă, nu trebuie suplimentată, ea menținându-se în primele 60 de zile ale gestației la același nivel ca și în perioada de efectuare a montelor. 

După trecerea primelor 30 de zile de gestație, ritmul de creștere al fătului se intensifică, în așa fel încât, în următoarele 50-55 de zile ale gestației, fătul ajunge la 80-82% din greutatea purcelului la naștere. La acest ritm, deosebit de intens de creștere și dezvoltare a fătului, fermierul trebuie să intervină în furajarea scroafelor gestante, prin suplimentarea rației de hrană, care să fie corespunzătoare acestei perioade tehnologice.

Gestația la scroafe și hrana în timpul gestației

Rațiile de hrană ale scroafelor gestante trebuie să conțină un nivel de proteină de 11-12%, dar este deosebit de important ca această proteină să fie de calitate deosebit de ridicată, respectiv să conțină proteine de origine animală (făinuri proteice, din carne, sânge, pește ş.a.). De asemenea, structura rației furajere a scroafelor gestante, trebuie să asigure necesarul de săruri minerale, atât al mamei, cât și al fetușilor aflați în continuă creștere și dezvoltare. Mai exact, necesarul de calciu din rația de furaje este de 0,6%, iar cel de fosfor de 0,3%. 

Este necesar, ca pe măsură ce gestația la scroafe avansează ca vârstă, volumul rației de hrană să scadă, motiv pentru care, furajele voluminoase se reduc, nefiind permis ca ponderea acestora în rație să depășească 25% din total. Totodată, este obligatorie asigurarea necesarului de vitamine, necesare bunului mers al gestației la scroafa, la nivelul pe care îl cere atât organismul mamei, dar și al viitorilor produși.

Pe toată durata gestației, scroafele trebuie să aibă asigurat spațiu pentru a face mișcare permanent, indiferent de condițiile de climă și anotimp. În prima parte a gestației, scroafele se mențin grupate în loturi de câte 20-30 de capete, după care, pe măsură ce vârsta gestației crește, numărul de animale din lot scade, ajungând în luna a 3-a la 8-10 capete, iar cu 7-8 zile înainte de fătare, scroafele se repartizează în boxe individuale. Trecerea în boxele individuale, se face pentru a se evita accidentele, care ar putea provoca avorturi.

Nume

Aditivi Alimentari,279,afumarea cârnaților,1,agricultură,234,albine,4,alcool,37,alimente,321,Analiza Alimentelor,53,animale,44,apă,4,argint,1,Aur,1,Autoturisme,1,bani,30,Băuturi alcoolice,150,bentonita,1,bobul,2,bolile vinului,2,brocoli,1,bulbi,1,cai,1,capre,3,carne,24,carti .pdf,35,carti Bitcoin,2,carti de educatie financiara .pdf,20,carti de psihologie .pdf,12,carti parenting .pdf,3,cartofi,3,cânepa,2,cârnați,5,ceapa,3,ceara,2,Cereale,3,chimenul,1,cidru,22,ciocolată,4,ciuperci,5,ciupercile champignon,1,corpul uman,18,Creșterea populației,1,Cum se cultivă legumele?,102,Dalia,1,daltonist,1,defectele vinului,1,Dezvoltare personală,18,diabet,1,dioxid de sulf,1,dovleac,5,Dragoste,1,Droguri,34,E1103,1,E1105,1,E1200,1,E1201,1,E1202,1,e1204,1,e1404,1,e1410,1,e1412,1,E1420,1,E1422,1,E1440,1,E1442,1,E1450,1,E1452,1,E1505,1,E1517,1,E1518,1,E1519,1,E1520,1,E174,1,E175,1,E471,1,E472,1,E473,1,E474,1,E475,1,E476,1,E477,1,E479,1,E481,1,E482,1,E483,1,E491,1,E492,1,E493,1,E494,1,E495,1,E500,1,E501,1,E503,1,e504,1,E507,1,E508,1,E509,1,E511,1,E512,1,E513,1,E514,1,E515,1,E516,1,E517,1,E520,1,E521,1,E522,1,E523,1,E524,1,E525,1,E526,1,E527,1,E528,1,e529,1,e530,1,E535,1,e536,1,e538,1,E551,1,E552,1,E553,1,E554,1,E558,1,E559,1,E574,1,E575,1,E576,1,E577,1,E578,1,E579,1,E585,1,E586,1,E620,1,E621,1,E622,1,E623,1,E624,1,E625,1,E626,1,E627,1,E628,1,E629,1,E630,1,E631,1,E632,1,E633,1,E634,1,E635,1,E640,1,E900,1,E901,1,E902,1,E903,1,E904,1,E907,1,E914,2,E920,1,E927,1,E938,1,E939,1,E941,1,E948,1,E950,1,E951,1,E952,1,E953,2,E955,1,E957,1,E959,1,E965,1,E966,1,E967,1,E968,1,E999,1,educatie financiara,2,educație financiară,31,fasolea,1,Făină,1,fenicul,1,fermentație,1,filtrarea vinului,1,floarea soarelui,1,flori,4,Food Additives,124,garoafa,1,garoafe,1,găini,1,gălbenele,1,gladiole,1,gust,1,hrean,2,inimă,1,inul,1,irisul,1,lalea,1,lapte,3,lână,1,Licențe,9,lichior,2,limpezirea cidrului,2,limpezirea vinului,15,lintea,1,lobodă,1,lupinul,1,mac,1,macul,1,magheran,1,mărar,1,mătci,1,memoria,1,menta,1,mere,4,miei,1,mieilor,1,Miere de albine,4,Model Examen Politie incadrari directe,1,muștarul,2,nap,2,narcise,1,Natură,1,năut,1,Obiective turistice,2,ochi,1,oi,4,oțet,2,palinca,4,Parenting,5,păr,1,păsări,3,păstrarea cârnaților,1,pătrunjel,1,pepenele,2,Pește,14,poluare,2,poluarea apelor,1,Pomicultură,12,porci,76,porumb,2,probe,1,Psihologie,12,rachiuri naturale,44,rapiță,1,răsaduri,2,Referate,2,rețete,3,rețete de cidru,16,ricinul,1,ridichi,1,rom,1,rozmarin,1,salata,1,saramură,1,sare,1,sămânță,1,Sănătate,73,sărarea cărnii,1,sânge,2,Schwyz,1,sfecla,2,soc,1,spanac,3,Sport,1,stânjenel,1,struguri,4,stupine,1,substanțe toxice,1,susan,2,șofrănelul,1,taurii,2,tescovina,1,Trucuri pentru gospodărie,1,trufe,1,tuberoza,1,tuica,14,țelina,3,ulei,2,varza,3,Vermut,1,Vin,36,vite,16,vița de vie,2,viței,1,votca,2,zambila,1,Zootehnie,72,
ltr
item
ScriDoc - scrie documente : Cât durează gestația la scroafe? Hrana scroafelor în timpul gestației
Cât durează gestația la scroafe? Hrana scroafelor în timpul gestației
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEinvytQ8T-fIIqjpiHyi1AOc37bpFhCYl3iUyOJWh9EG2QjmaKOVufLJO0S0fHvukdBmQQoONiHGYoEAK19yOvPJr5NWFDHwzdH407ohelolIyXDUK48Q0G_D2FoUwAZTqDPwMXRo7JjA4/s320/C%25C3%25A2t+dureaz%25C4%2583+gesta%25C8%259Bia+la+scroafe.jpg
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEinvytQ8T-fIIqjpiHyi1AOc37bpFhCYl3iUyOJWh9EG2QjmaKOVufLJO0S0fHvukdBmQQoONiHGYoEAK19yOvPJr5NWFDHwzdH407ohelolIyXDUK48Q0G_D2FoUwAZTqDPwMXRo7JjA4/s72-c/C%25C3%25A2t+dureaz%25C4%2583+gesta%25C8%259Bia+la+scroafe.jpg
ScriDoc - scrie documente
https://www.scridoc.com/2020/11/cat-dureaza-gestatia-la-scroafe-hrana.html
https://www.scridoc.com/
https://www.scridoc.com/
https://www.scridoc.com/2020/11/cat-dureaza-gestatia-la-scroafe-hrana.html
true
3376220345813932629
UTF-8
Loaded All Posts Not found any posts VIEW ALL Readmore Reply Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Back Home Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share to a social network STEP 2: Click the link on your social network Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy Table of Content